invențiune - explicat in DEX

invențiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INVENȚIÚNE s. f. v. invenție.

invențiune (Dicționar de neologisme, 1986)
INVENȚIÚNE s.f. 1. (Muz.) Fantezie, improvizație cu caracter polifonic; piesă instrumentală, de obicei pentru pian, cuprinzând două sau trei linii melodice, în care se folosesc procedeele polifonice. 2. V. invenție. [Pron. -ți-u-. / cf. it. invenzione, fr. invention].

invențiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INVENȚIÚNE s. f. (muz.) fantezie, improvizație cu caracter polifonic; piesă instrumentală, cuprinzând două sau trei linii melodice, în care se folosesc procedeele polifonice. (< it. invenzione, fr. invention)

invențiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*invențiúne f. (lat. in-véntio, -ónis, V. con-vențiune). Acțiunea de a inventa: invențiunea paratrăsnetuluĭ e datorită luĭ Franklin. Lucru inventat, scornitură: bicicleta e o admirabilă invențiune. Ficțiune, închipuire: invențiunile poeților. Minciună: asta e curată invențiune. Ret. Partea care cercetează și alege argumentele și ideile de care te poțĭ folosi pentru a trata un subĭect. – Și -énție.

invențiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
invențiúne (piesă muzicală) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. invențiúnii; pl. invențiúni

invențiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
invenți(un)e f. 1. facultatea de a inventa; 2. lucru inventat; 3. fig. plăsmuire; 4. partea retoricei ce se ocupă cu cercetarea și alegerea probelor discursului.

invențiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INVENȚIÚNE s. f. v. invenție.