intonà - explicat in DEX

intona (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTONÁ, intonez. vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.

intona (Dicționar de neologisme, 1986)
INTONÁ vb. I. tr. 1. A cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. A rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez și intón, var. întona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner].

intona (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTONÁ vb. tr. 1. a cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. a rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție) cu un anumit ton. (< it. intonare)

intona (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză

intona (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [Var.: (pop.) întoná vb. I] — Din it. intonare.

intonà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
intonà v. 1. a pune tonul, a accentua; 2. a începe un cântec.