intona (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTONÁ, intonez. vb. I.
Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec;
p. gener. a executa un cântec; a cânta.
2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [
Var.: (
pop.)
întoná vb. I] – Din
it. intonare.intona (Dicționar de neologisme, 1986)INTONÁ vb. I. tr. 1. A cânta, a executa (o bucată muzicală).
2. A rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție etc.) cu un anumit ton. [P.i.
-nez și
intón, var.
întona vb. I. / < it.
intonare, cf. fr.
entonner].
intona (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTONÁ vb. tr. 1. a cânta, a executa (o bucată muzicală). 2. a rosti, a spune (un cuvânt, o propoziție) cu un anumit ton. (< it.
intonare)
intona (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)intoná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
intoneázăintona (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTONÁ, intonez, vb. I.
Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec;
p. gener. a executa un cântec, o melodie solemnă; a cânta.
2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o frază. [
Var.: (
pop.)
întoná vb. I] — Din
it. intonare.intonà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)intonà v.
1. a pune tonul, a accentua;
2. a începe un cântec.