interoga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTEROGÁ, interoghez, vb. I.
Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona;
spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din
fr. interroger, lat. interrogare.interoga (Dicționar de neologisme, 1986)INTEROGÁ vb. I. tr. A pune întrebări; a examina (elevi). ♦ A supune (pe cineva) la interogatoriu. [P.i. 3,6
-ghează. / < lat., it.
interrogare, fr.
interroger].
interoga (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTEROGÁ vb. tr. 1. a pune întrebări; a examina (elevi, studenți). 2. a supune unui interogatoriu. (< fr.
interroger, lat.
interrogare)
interoga (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INTEROGÁ (‹
fr.,
lat.)
vb. I
tranz. A supune pe cineva la un interogatoriu;
p. ext. a pune cuiva întrebări insistente. ◊ (
INFORM.)
A interoga o bancă de date = a formula întrebări ale căror răspunsuri pot fi date pe baza informațiilor conținute în banca de date.
interoga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)interogá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
interogheázăinteroga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTEROGÁ, interoghez, vb. I.
Tranz. A pune cuiva întrebări insistente; a chestiona;
spec. a pune întrebări unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. — Din
fr. interroger, lat. interrogare.interogà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)interogà v.
Jur. a adresa cuiva una sau mai multe întrebări.