înțepa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚEPÁ, înțép, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) împunge ușor cu un ac, cu un ghimpe, cu o țeapă, cu orice obiect cu vârf ascuțit. ♦
Intranz. și
tranz. A produce o senzație dureroasă ca de înțepătură. ♦
Intranz. (Despre băuturi) A pișca la limbă.
2. Tranz. Fig. A face aluzii răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza.
3. Tranz. (
Înv.) A trage în țeapă. –
În + țeapă.