intendent - explicat in DEX

intendent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, subst. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.

intendent (Dicționar de neologisme, 1986)
INTENDÉNT, -Ă s.m. și f. Administrator al unei case, al unui local etc. // s.m. Ofițer din serviciul intendenței. [Var. intendant s.m. / < fr. indendant].

intendent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTENDÉNT, -Ă I. s. m. f. (în unele țări) administrator al unei case, al unui local etc. II. s. m. ofițer din seviciul intendenței. (< fr. intendant, lat. intendents)

intendent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*intendént, -ă s. (lat. inténdens, -éntis, fr. intendant. V. întind). Administrator, econom într´o casă mare, la o moșie, într´un spital, într´un internat ș. a. Intendent militar, funcționar militar asimilat ofițeruluĭ și însărcinat cu administrațiunea și contabilitatea războĭuluĭ. – Fals -ant (după rus.).

intendent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intendént s. m., pl. intendénți

intendent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
intendent m. însărcinat cu supravegherea generală a unei case mari, moșii, școale; intendent militar, ofițer în capul unei intendențe.