înțelept (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Filozof (antic). ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune.
2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. –
Lat. intellectus.