înțelept (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ, înțelepți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este înzestrat cu înțelepciune, care are mintea clară; cuminte, deștept. ♦ (Substantivat) Filozof (antic). ♦ (Despre înfățișarea, acțiunile sau manifestările cuiva) Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune.
2. Prevăzător, chibzuit, stăpânit. –
Lat. intellectus.înțelept (Dicționaru limbii românești, 1939)înțelépt, -eáptă adj., pl.
epțĭ, epte (lat.
intĕllĕctus, part. d.
intĕllégere, a înțelege). Inteligent, deștept:
un țăran înțelept. Cult, învățat, priceput:
Egipteniĭ eraŭ înțelepțĭ. Prudent, care se conduce bine în vĭață:
un bătrîn înțelept. Înțelegător, dócil, cuminte:
un copil înțelept. Care are caracteru înțelepcĭuniĭ, înțelepțesc, de înțelept:
răspuns înțelept. Subst. Savant, filosof [!]:
ceĭ șapte înțelepțĭ aĭ vechiĭ Greciĭ (Talete din Milet, Pitac, Biante, Cleobul, Misone, Chilone și Solone).
înțelept (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ÎNȚELÉPT, -EÁPTĂ (
lat. intellectus)
adj.,
s. m. 1. Adj. Înzestrat cu înțelepciune. ♦ Care exprimă înțelepciune; izvorât din înțelepciune. ♦ Prevăzător, chibzuit.
2. S. m. Nume dat gânditorilor antici. ♦
Cei șapte înțelepți (ai lumii) = șapte filozofi și oameni de stat greci din
sec. 7-6
î. Hr. După tradiție, aceștia erau: Tales din Milet, Pittacos, Bias, Cleobul, Periandru, Chilon și Solon. Unii autori substituie ultimilor alte trei nume.
înțelept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înțelépt adj. m.,
pl. înțelépți; f. înțeleáptă, pl. înțelépteînțelept (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înțelept a.
1. care vorbește sau lucrează cu minte;
2. rezervat în purtare, în apucături;
3. inspirat de înțelepciune: o reflecțiune înțeleaptă. ║ m. cel ce e înțelept:
moartea nu surprinde pe înțelept; cei șapte înțelepți, nume dat la 7 filozofi greci din secolul VI a. Cr. (Thales din Milet, Solon, Bias, etc.). [Lat. INTELLECTUS].