intelectualism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTELECTUALÍSM s. n. 1. Concepție potrivit căreia intelectul (rațiunea) este capabil(ă) de a înțelege lumea.
2. Doctrină potrivit căreia procesele afective și voliționale se reduc la cele intelectuale.
3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaștere, considerând că înțelegerea binelui implică săvârșirea lui. [
Pr.:
-tu-a-] – Din
fr. intellectualisme.intelectualism (Dicționar de neologisme, 1986)INTELECTUALÍSM s.n. 1. Concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea. V.
raționalism.
2. Concepție care susține preeminența inteligenței asupra sentimentelor și voinței.
3. Doctrină care reduce actul moral la cunoașterea binelui, care ar duce la săvârșirea lui. [Cf. fr.
intellectualisme].
intelectualism (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTELECTUALÍSM s. n. 1. concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea. 2. concepție care reduce procesele afective și voliționale la cele intelectuale. 3. doctrină care reduce actul moral la înțelegerea, la cunoașterea binelui, care susține preeminența elementului intelectual în cadrul actului moral. (< fr.
intellectualisme)
intelectualism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)intelectualísm (-tu-a-) s. n.