intelectual - explicat in DEX

intelectual (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. S. m. și f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în domeniul artei, al științei, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

intelectual (Dicționar de neologisme, 1986)
INTELECTUÁL, -Ă adj. Referitor la activitatea de gândire, la intelect. // s.m. și f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregătiri corespunzătoare, munca intelectuală și lucrează în domeniul științei, al artei, al economiei, tehnicii, învățământului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].

intelectual (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTELECTUÁL, -Ă I. adj. referitor la intelect. II. s. m. f. cel care are ca specialitate, pe baza unei pregătiri corespunzătoare, munca intelectuală. (< fr. intellectuel, lat. intellectualis)

intelectual (Dicționaru limbii românești, 1939)
*intelectuál, -ă adj. (lat. intellectualis). Relativ la intelect: adevăr intelectual. Spiritual: sufletu e o funcțiune intelectuală. Simțurile intelectuale, văzu și auzu (că pin [!] ele înțelegĭ maĭ bine lumea exterioară). Subst. Persoană care are un gust predominant p. lucrurile spirituluĭ, om de carte. Adv. În mod intelectual.

intelectual (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intelectuál (-tu-al) adj. m., s. m., pl. intelectuáli; f. intelectuálă, pl. intelectuále

intelectual (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
intelectual a. 1. relativ la intelect: adevăr intelectual; 2. spiritual, în opozițiune cu material: sufletul e o substanță intelectuală.