însoțitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSOȚITÓR, -OÁRE, însoțitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care însoțește, care întovărășește. ◊
Însoțitor de vagoane = funcționar la căile ferate însărcinat cu supravegherea unui vagon de la stația de pornire până la stația de destinație. –
Însoți +
suf. -tor.