însoți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV.
1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦
Refl. recipr. (
Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva.
2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire).
Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (
Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. –
În + soț.