însoți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV.
1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦
Refl. recipr. (
Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva.
2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire).
Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (
Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. –
În + soț.însoți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)însoțí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. însoțésc, imperf. 3
sg. însoțeá; conj. prez. 3
să însoțeáscăînsoțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)însoțì v.
1. a întovărăși:
l’am însoțit până acasă; 2. a se asocia, a se aduna:
spune-mi cu cine te însoțești; 3. a lua de soție:
se însoți cu fata cea mică ISP. [V.
soț și
soață].