inocent - explicat in DEX

inocent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INOCÉNT, -Ă, inocenți, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăție; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

inocent (Dicționar de neologisme, 1986)
INOCÉNT, -Ă adj. 1. Nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (Ironic) Simplu; ignorant. [< fr. innocent, it. innocente, lat. innocens].

inocent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INOCÉNT, -Ă adj. 1. nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (ir.) simplu, ignorant. (< fr. innocent, lat. innocens)

inocent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*inocént, -ă adj. (fr. innocent, lat. innocens, -éntis, nevătămător, d. in-, ne, și nocére, a vătăma). Nevinovat, lipsit de culpă: acuzatu fu recunoscut inocent (saŭ ca inocent). Lud, simplu, naiv, candid, neștiutor de răŭ: un copil inocent. Fără răutate: glumă inocentă. Benign, inofensiv: remediŭ inocent. Jocurĭ inocente, micĭ jocurĭ de societate. Sfințiĭ inocențĭ (saŭ ca subst. inocențiĭ), ceĭ 14,000 de pruncĭ ucișĭ din ordinu luĭ Irod, care spera că va fi ucis și Hristos pintre [!] eĭ, după cum zice evanghelistu Mateĭ.

inocent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
inocént adj. m., pl. inocénți; f. inocéntă, pl. inocénte

inocent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
inocent a. nevinovat.