inflexiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INFLEXIÚNE, inflexiuni, s. f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; ușurința cuiva de a-și schimba tonul.
2. (
Mat.; în sintagma)
Punct de inflexiune = punct în care curba își schimbă sensul concavității. [
Pr.: -
xi-u-] – Din
fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.inflexiune (Dicționar de neologisme, 1986)INFLEXIÚNE s.f. 1. Schimbare a înălțimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului vocii; modulare.
2. Îndoire, curbare. ◊
Inflexiune osoasă = încurbare osoasă. ♦ (
Mat.) Schimbare de sens a concavității unei curbe plane. [Pron.
-xi-u-, var.
inflexie s.f. / < fr.
inflexion].
inflexiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)INFLEXIÚNE s. f. 1. modificare a înălțimii unui sunet, a timbrului unei vocale; schimbare bruscă a vocii, a accentului; modulație (2). 2. îndoire, curbare. ♦ ~ osoasă = incurbare osoasă. 3. (mat.) schimbare de sens a concavității unei curbe plane. (< fr.
inflexion, lat.
inflexio)
inflexiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*inflexiúne f. (lat.
in-flexio, -ónis, d.
in-fléctere, -flexum, a încovoĭa. V.
re-flexiune). Încovoĭere.
Inflexiune a vociĭ, schimbare de ton.
Gram. Modificarea uneĭ vocale supt [!] influența alteĭ vocale din silaba următoare. Flexiune.
Geom. Punctu unde o curbă își schimbă direcțiunea.
Fiz. Deviațiunea uneĭ liniĭ:
inflexiunea razelor luminoase. – Și
-éxie.inflexiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inflexiúne (-xi-u-) s. f.,
g.-d. art. inflexiúnii; pl. inflexiúniinflexiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)inflexiune f.
1. schimbarea tonului sau a accentului în voce;
2. Gram. modificări ce sufăr vorbele când se declină și se conjugă;
3. Fiz. abatere:
inflexiunea razelor luminoase.