infirmitate - explicat in DEX

infirmitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INFIRMITÁTE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. inmmitas, -ans.

infirmitate (Dicționar de neologisme, 1986)
INFIRMITÁTE s.f. Stare a celui infirm; defect fizic, schilozenie, beteșug; neputință. ♦ (Fig.) Slăbiciune, imperfecțiune. [Cf. fr. infirmité, lat. infirmitas].

infirmitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INFIRMITÁTE s. f. 1. stare a celui infirm; lipsă parțială sau totală a unui organ sau a unei funcții. 2. (fig.) slăbiciune, imperfecțiune. (< fr. infirmité, lat. infirmitas)

infirmitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*infirmitáte f., pl. ățĭ (lat. infirmitas, -átis). Slăbicĭune, stare bolnăvicĭoasă. Boală saŭ beteșug, lipsa unuĭ membru saŭ organ al corpuluĭ: surzenia e o infirmitate. Fig. Imperfecțiune, stare inferioară: infirmitatea oamenilor.

infirmitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
infirmitáte s. f., g.-d. art. infirmitắții; pl. infirmitắți

infirmitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
infirmitate f. 1. boală obișnuită, vițiu de conformațiune: surzenia e o infirmitate; 2. fig. slăbiciune, imperfecțiune: infirmitatea umană.