infinitiv - explicat in DEX

infinitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus.

infinitiv (Dicționar de neologisme, 1986)
INFINITÍV s.n. (adesea adj.) Modul nepersonal care denumește acțiunea exprimată de verb. [Cf. lat. infinitivus, fr. infinitif].

infinitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INFINITÍV s. n. mod nepersonal al verbului, care exprimă acțiunea în chip general. (< fr. infinitif, lat. infinitivus)

infinitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*infinitív, -ă adj. (lat. infinitivus). Gram. Care e de natura finitivuluĭ [!]: propozițiune infinitivă. S. n., pl. e. Un mod verbal care arată acțiunea saŭ starea fără să determine număru saŭ persoana, ca: a umbla, a dormi. – Ca adj., și infinitivál, de infinitiv.

infinitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
infinitív s. n., pl. infinitíve

infinitiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
infinitiv n. mod verbal ce exprimă starea sau acțiunea fără a determina numărul sau persoana.