închina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCHINÁ, închín, vb. I.
1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. ♦ (În biserica creștină) A-și face semnul crucii;
p. ext. a se ruga.
2. Refl. A se pleca (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut. ♦
Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni și a bea (făcând o urare).
3. Refl. (
Înv.) A recunoaște suzeranitatea cuiva; a accepta să devină vasal. ◊
Expr. (
Tranz.)
A închina armele (sau
steagul) = a capitula.
4. Tranz. (
Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință. ◊
Expr. A închina o
mănăstire = a subordona o mănăstire altei mănăstiri străine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofrandă.
5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. –
Lat. inclinare.