închinăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCHINĂCIÚNE, închinăciuni, s. f. (
Înv.)
1. Faptul de a se închina în fața divinității; (
concr.) rugăciune.
2. Aplecare în fața cuiva; plecăciune; salut. –
Lat. inclinatio, -onis.