incendiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din
lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.incendiu (Dicționar de neologisme, 1986)INCÉNDIU s.n. Foc mare; pârjol. [Pron.
-diu. / < lat.
incendium, cf. it.
incendio, fr.
incendie].
incendiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)INCÉNDIU s. n. foc mare; pârjol. (< lat.
incendium, it.
incendio, fr.
incendie)
incendiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)incéndiu [
diu pron. diu]
s. n.,
art. incéndiul; pl. incéndii, art. incéndiile (-di-i-)incendiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)incendiu n.
1. foc mare;
2. turburări revoluționare.
incendiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*incéndiŭ n. (lat.
in-cendium, d.
in-céndere, a aprinde. V.
încing, incandescent). Aprinderea unuĭ edificiŭ, uneĭ pădurĭ, uneĭ recolte ș. a.
Fig. Sedițiune, răscoală.