încăpea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCĂPEÁ, încáp, vb. II.
Intranz. 1. A fi cuprins într-un spațiu. ◊
Expr. A nu-și (
mai)
încăpea în piele sau (
tranz.)
a nu-l mai încăpea (pe cineva)
pielea de gras (sau
de bucurie, de fericire, de mândrie) = a fi foarte gras sau a fi foarte fericit, foarte mândru.
Nu (
mai)
încape vorbă (sau
îndoială, discuție) sau (în forma interogativă)
mai încape vorbă? = este cert, neîndoielnic. ♦
Tranz. A (putea) cuprinde ceva. ◊
Expr. A nu-l (
mai)
încăpea (pe cineva)
locul (
de bucurie, de veselie etc.) = a fi foarte bucuros.
2. (
Fam.; în construcții negative, urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) A se împiedica de cineva, a fi nemulțumit, stingherit de prezența cuiva sau a ceva.
3. A trece, a străbate, a pătrunde pe undeva.
4. (În
expr.)
A încăpea pe mâna (sau
pe mâinile)
cuiva = a ajunge în posesiunea sau la discreția cuiva. –
Lat. *
incapere.