in (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IN1- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [
Var.:
im2-] – Din
fr.,
lat. in-.in (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IN2 (
1)
s. m., (
2)
inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (
Linum usitatissimum);
p. restr. sămânța acestei plante. ◊
In galben = plantă erbacee cu flori galbene (
Linum flavum).
2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului
2 (
1);
p. ext. pânză făcută din aceste fire. –
Lat. linum.in (Marele dicționar de neologisme, 2000)IN1/I-/IM- pref. „privativ, negativ”. (< fr.
in-, im-, cf.
lat. in)
in (Marele dicționar de neologisme, 2000)-ÍN2, -Ă suf. „diminutival și peiorativ”. (< fr.
-in, -ine, cf.
lat. -inus)
in (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)in s. n. – Plantă erbacee textilă (Linum usitatissimum). –
Mr.,
megl.,
istr. l’in. Lat. lῑnum (Pușcariu 798; Candrea-Dens., 830; REW 5073; DAR),
cf. alb. lji (Philippide, II, 646),
it.,
sp. lino, prov.,
fr. lin, cat. lli, port. linho. –
Der. inar, s. m. (persoană care cultivă sau vinde in), cu
suf. de agent -
ar (după Candrea-Dens., 831 și DAR, direct din
lat. linarius);
inărie, s. f. (teren cultivat cu in);
inărică, s. f. (nume de plante, Linaria vulgaris, Najas minor);
inăriță, s. f. (plantă asemănătoare cu inul; nume de păsări cîntătoare, Serinus hortulanus, Fringilla linaria);
inișor, s. m. (plantă, inăriță);
iniță, s. f. (tesovină din semințe de in; plantă, Cuscuta europaea);
ineață, s. f. (in sălbatic, Linum perenne);
inuță, s. f. (plantă, Anagallis arvensis);
iniște, s. f. (teren cultivat cu in).
in (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)in- Pref. lat. care servește pentru a da anumitor cuvinte o valoare contrarie sau negativă, indicînd lipsa ori absența.
Lat. in-. Apare numai în cuvinte
neol., introduse în principal prin filieră
fr., ca
inaccesibil față de
accesibil, inconsistență față de
consistență, intolerant față de
tolerant.in (Dicționar de argou al limbii române, 2007)in s. invar. (tox.) instrumentarul necesar inhalării cocainei, compus dintr-un pai de plastic și de o oglinjoară.
in (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)In, simbol chimic pentru
indiu.in (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IN (
lat. linum)
s. m.,
s. n. 1. S. m. Plantă anuală din familia linaceelor, cu tulpina subțire, fibroasă, frunze mici, înguste și flori albastre sau albe (
Linum usitatissimum); în regiunile temperate sunt cunoscute
c. 200 de specii. Din tulpini se extrag fibre textile, iar din semințe ulei, folosit în industria lacurilor, linoleumului etc. Semințele conțin o toxină,
linamarina, care, după presare (în vederea obținerii uleiului), în prezența apei și sub influența unei enzime, se descompune în acid cianhidric, acetonă și glucoză; simptomele intoxicației sunt cele provocate de acidul cianhidric.
2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului (
1). ♦ Pânză făcută din aceste fire.
in (Dicționaru limbii românești, 1939)1) in m. ca plantă și n. ca substanță (lat.
linum, it. sp.
lino, pv. fr.
lin, cat.
lhi, pg.
linho. V.
ie 1). O plantă textilă și oleaginoasă maĭ prețioasă de cît [!] cînepa (
linum usitatissimum):
pînză de in. – Din semințele luĭ se scoate un uleĭ sicativ întrebuințat în pictură; în medicină se întrebuințează semințele luĭ ca laxativ ușor, în infuziune ca diuretic, în decocțiune la spălăturĭ și băĭ potolitoare. Din făina de semințe de in se fac cataplazme [!] emoliente. Pînza numită
olandă se face tot din in.