împuternici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV.
Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (
Jur.) A da mandat, a autoriza.
2. Tranz. și
refl. (
Înv. și
pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. –
În + puternic.