impropriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat.
2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din
fr. impropre, lat. improprius.impropriu (Dicționar de neologisme, 1986)IMPRÓPRIU adj. (
Despre cuvinte, sensuri etc.) Care nu este propriu; nepotrivit; nerecomandabil. [Pron.
-priu. / < lat.
improprius, cf. fr.
impropre].
impropriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPRÓPRIU adj. (despre cuvinte, sensuri etc.) care nu este propriu; nepotrivit, greșit. (< fr.
impropre, lat.
improprius)
impropriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)imprópriu [
priu pron. priu]
(im-pro-priu) adj. m.,
art. imprópriul, pl. impróprii, art. imprópriii (-pri-ii); f. impróprie (-pri-e), art. imprópria (-pri-a), g.-d. art. imprópriei, pl. impróprii, art. imprópriile (-pri-i-)impropriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)impropriu a. care nu se potrivește, care nu redă exact cugetarea:
termen impropriu.impropriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*imprópriŭ, -ie adj. (lat.
improprius). Care nu e propriŭ, care nu e exact, care nu e potrivit:
cuvînt impropriŭ. Adv. În mod impropriŭ.