impromptu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPROMPTÚ, impromptuuri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter de improvizație și de obicei lirică, agitată. [
Pr.:
empromtü] – Din
fr. impromptü.impromptu (Dicționar de neologisme, 1986)IMPROMPTÚ s.n. Piesă instrumentală, de proporții reduse, cu caracter de improvizație, scrisă de obicei pentru pian sau un alt instrument cu acompaniament de pian. ♦ (
Rar) Improvizație poetică. [Pron.
empromptü. / < fr.
impromptu, cf. lat.
in promptu – la repezeală, pe negândite].
impromptu (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPROMPTU EMPROMTü/ s. n. 1. (muz.) piesă instrumentală cu caracter improvizatoric (pentru pian), în formă de lied. 2. improvizație poetică. (< fr.
impromptu)
impromptu (Dicționaru limbii românești, 1939)*imprómptu n. (fr.
impromptu, d. lat.
in promptu, la îndemînă, în evidență. V.
prompt). Mică piesă literară saŭ muzicală improvizată.
impromptu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)impromptu (
fr.) [
pron. ˜
epr˜
otǘ]
(-promp-tu) s. n.,
art. impromptu-ul; pl. impromptu-uri