impostură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din
fr. imposture, lat. impostura.impostură (Dicționar de neologisme, 1986)IMPOSTÚRĂ s.f. Înșelătorie, minciună. ♦ Situație în care se află cineva care vrea să înșele buna-credință a altora. [< fr.
imposture, it.
impostura].
impostură (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPOSTÚRĂ s. f. acțiune, faptă de impostor; înșelătorie. (< fr.
imposture, lat.
impostura)
impostură (Dicționaru limbii românești, 1939)*impostúră f., pl.
ĭ (lat.
impostura). Înșelăcĭune, șarlatanie.
impostură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)impostúră s. f.,
g.-d. art. impostúrii; pl. impostúri