importunitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPORTUNITÁTE s. f. (
Livr.) Stăruință, atitudine, prezență care plictisește sau stingherește pe cineva. – Din
fr. importunité, lat. importunitas, -atis.importunitate (Dicționar de neologisme, 1986)IMPORTUNITÁTE s.f. Faptul de a importuna; (
la pl.) stăruințe supărătoare. [Cf. fr.
importunité].
importunitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPORTUNITÁTE s. f. faptul de a importuna; (pl.) stăruințe supărătoare. (< fr.
importunité)
importunitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*importunitáte f. (lat.
importúnitas, -átis). Caracteru de a fi importun. Acțiune, cerere saŭ propunere importună.
importunitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)importunitáte (
livr.)
s. f.,
g.-d. art. importunitắțiiimportunitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)importunitate f. cerere importună.