impertinent - explicat in DEX

impertinent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. – Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.

impertinent (Dicționar de neologisme, 1986)
IMPERTINÉNT, -Ă adj., s.m. și f. Obraznic, necuviincios, insolent. [< fr. impertinent, it. impertinente, cf. lat. impertinens].

impertinent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IMPERTINÉNT, -Ă adj., s. m. f. obraznic, necuviincios, insolent. (< fr. impertinent, lat. impertinens)

impertinent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*impertinént, -ă adj. (fr. impertinent, lat. impértinens, -éntis, care n´are drept, d. in-, ne, și pértinens, relativ la, compus din per, pin [!], și tenére, a ținea [!]. V. țin). Obraznic, insolent: om, ton impertinent. Adv. În mod impertinent.

impertinent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
impertinént adj. m., s. m., pl. impertinénți; adj. f., s. f. impertinéntă, pl. impertinénte

impertinent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
impertinent a. 1. care vorbește sau lucrează în contra buneicuviințe sau a bunului simț; 2. ofensător, grosolan: vorbe impertinente.

impertinent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IMPERTINÉNT, -Ă, impertinenți, -te, adj., s. m. și f. (Om) obraznic. — Din fr. impertinent, lat. impertinens, -ntis.