bun (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bun (-nă), adj. –
1. Care are calități, cu fire generoasă sau cu inimă miloasă. –
2. Favorabil, propice. –
3. Inspirat, fericit, care produce satisfacție. –
4. Potrivit, adecvat. –
5. Desăvîrșit, de calitate. –
6. Adevărat, sincer. –
7. Legitim, autentic, veritabil. –
8. Direct, de gradul întîi. –
9. De neam mare, nobil. –
10. Capabil. –
11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. –
11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. –
12. (Antepus unui
adj.) Complet, definitiv. –
13. (
S. n.) Parte bună a ceva. –
14. Bogăție, avere. –
15. (Înv.) Bunătate. –
16. (
Adv.) Introduce o propoziție printr-un acord sau o concesie retorică (se preferă, cu această funcție,
adv. bine). –
17. Element de compunere care se combină cu unele substantive, pentru a le adăuga noțiunea de „desăvîrșit, perfect, autentic”:
bună credință, bună cuviință, bun gust, bun plac, bunăstare, Buna-Vestire, etc. –
Mr.,
megl. bun, istr. bur. Lat. bŏnus (Pușcariu 237); REW 1208; Candrea-Dens., 195; DAR);
cf. it. buono, prov. bo(n), fr. bon, sp. bueno, port. bom. Cf. bun „bunic”,
bunătate. Der. bunețe, s. f. (
înv., bunătate);
îmbuna (
var. îmbuni),
vb. (a îmbunătăți; a împăca, a liniști;
înv., a adula, a linguși);
îmbunător, adj. (
înv., lingușitor);
îmbunăciune, s. f. (adulare; bunăvoință);
îmbunătăți (
var. bunătăța),
vb. (a face ca ceva să devină mai bun);
îmbunătură, s. f. (
înv., adulare, lingușire);
nebun, adj. (dement, smintit; nemaipomenit; bufon; piesă de șah);
nebunariță, s. f. (măselariță, Hyosciamus niger);
nebunatic, adj. (neastîmpărat, năzdrăvan);
nebuneală, s. f. (demență, sminteală, țicneală);
nebunesc, adj. (de nebun, nebun);
nebunește, adv. (ca un nebun);
nebunie, s. f. (demență, sminteală; năzdrăvănie, poznă; aiureală, trăzneală);
nebuni (
var. înnebuni),
vb. (a-și pierde mințile; a se prăpădi, a se da în vînt după ceva);
răsbuna, vb. (a-și face singur dreptate), al cărui semantism („a îmbunătăți”) se potrivește cu cel al lui
vindicare ›
vindeca „a lecui”;
răsbunător, adj. (vindicativ; care răzbună). Din
rom. provine
bg.,
sb.,
rut. bunika (Hyosciamus niger),
cf. nebunariță (Capidan,
Raporturile, 219).