îmbuca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I.
1. Tranz. A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată.
2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. –
Lat. *
imbuccare (<
bucca „gură”).