iluzie (Dicționar de neologisme, 1986)ILÚZIE s.f. 1. Aparență înșelătoare datorită perceperii denaturate a realității.
2. (
Fig.) Speranță, dorință neîndeplinită; amăgire. ◊
A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile. [Gen.
-iei, var.
iluziune s.f. / cf. lat.
illusio, fr.
illusion].
iluzie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ILÚZIE, iluzii, s. f. 1. Percepție falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase.
2. Fig. Situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită; amăgire; himeră. ◊
Expr. A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile; a (se) amăgi.
A-și pierde iluziile = a rămâne dezamăgit. [
Var.: (
înv.)
iluziúne s. f.] – Din
fr. illusion, lat. illusio, -onis.iluzie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ILÚZIE s. f. 1. aparență înșelătoare datorită perceperii deformate a realității. 2. (fig.) speranță neîntemeiată; amăgire. ◊ a(-și) face iluzii = a nădăjdui lucruri de nerealizat; a-și pierde iluziile = a rămâne decepționat din cauza nerealizării unor speranțe. (< fr.
illusion, lat.
illusio)
iluzie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ilúzie (ilúzii), s. f. – Închipuire, amăgire, himeră. –
Var. iluziune. Lat. illusio (
sec. XIX). –
Var. iluziona, vb., din
fr. illusionner; iluzionist, s. m. (scamator);
iluzionism, s. m. (profesiunea iluzionistului);
iluzoriu, adj. (amăgitor, himeric), din
lat. illusorius.iluzie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ilúzie (-zi-e) s. f.,
art. ilúzia (-zi-a), g.-d. art. ilúziei; pl. ilúzii, art. ilúziile (-zi-i-)iluzie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ILÚZIE, iluzii, s. f. 1. Percepție falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase.
2. Fig. Situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită; închipuire fără o bază reală, amăgire; himeră. ◊
Expr. A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile; a (se) amăgi.
A-și pierde iluziile = a rămâne dezamăgit. [
Var.: (
înv.)
iluziúne s. f.] — Din
fr. illusion, lat. illusio, -onis.