ignar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IGNÁR, -Ă, ignari, -e, adj. (
Livr.) Incult, ignorant. – Din
fr. ignare.ignar (Dicționar de neologisme, 1986)IGNÁR, -Ă adj. (
Rar) Ignorant; incult. [Cf. fr.
ignare, lat.
ignarus].
ignar (Marele dicționar de neologisme, 2000)IGNÁR, -Ă adj. ignorant; incult. (< fr.
ignare, lat.
ignarus)
ignar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!ignár (
livr.)
(ig-nar/i-gnar) adj. m.,
pl. ignári; f. ignáră, pl. ignáreignar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IGNÁR, -Ă, ignari, -e, adj. (
Livr.) Incult, ignorant. — Din
fr. ignare.