iglu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IGLÚ, igluuri, s. n. Colibă făcută din blocuri de gheață sau zăpadă, construită de eschimoși în regiunile polare. – Din
fr. iglou.iglu (Dicționar de neologisme, 1986)IGLÚ s.n. Colibă făcută din gheață și din zăpadă, care se întâlnește în ținuturile polare. ♦ Adăpost în formă de cupolă, construit din blocuri de zăpadă suprapuse. [Var.
iglou s.n. / < fr.
igloo < cuv. eschimos].
iglu (Marele dicționar de neologisme, 2000)IGLÚ s. n. colibă din gheață și zăpadă, în ținuturile polare. (< fr., engl.
igloo)
iglu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ÍGLU (‹
fr.;
cuv. eschimos)
s. n. Locuință de plan circular făcută din blocuri de gheață și zăpadă, caracteristică eschimoșilor din regiunile polare, care acoperă, uneori, o structură portantă din oase de balenă și ai cărei pereți interiori sunt, câteodată, căptușiți cu piei. Aerisirea și evacuarea fumului se face printr-o deschizătură aflată în partea de sus a
i. În
i. se intră printr-un coridor scund și lung.
iglu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iglú (i-glu) s. n.,
art. iglúul; pl. iglúuriiglu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IGLÚ, igluuri, s. n. Colibă făcută din blocuri de gheață sau zăpadă, construită de eschimoși în regiunile polare. — Din
fr. iglou.