iacobin - explicat in DEX

iacobin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj.m. 1. S. m. Călugăr dominican. 2. S. m. Membru al celei mai radicale grupări revoluționare franceze, în perioada revoluției din 1789-1794; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 3. Adj.m. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin.

iacobin (Dicționar de neologisme, 1986)
IACOBÍN s.m. 1. Călugăr dominican. 2. Membru al celei mai radicale grupări revoluționare din timpul revoluției franceze, care a dus lupta contra monarhiștilor și feudalilor. ♦ (Fig.) Revoluționar consecvent. [Var. jacobin s.m. / cf. fr. jacobin].

iacobin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IACOBÍN, -Ă s. m. f. 1. călugăr dominican. 2. membru al celei mai radicale grupări din timpul Revoluției Franceze, care a dus lupta contra monarhiștilor și feudalilor. 3. (fig.) partizan înfocat al democrației. (< fr. jacobin)

iacobin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
IACOBÍN, -Ă (după fr. jacobin) s. m., adj. 1. S. m. (În timpul Revoluției Franceze, 1789-1794) Membru al Clubului Iacobinilor după părăsirea acestuia de girondini (1792), reprezentând aripa republicană intransigentă. Conducători: Danton, Robespierre, Marat, Saint Just ș.a. A fost închis în 11 nov. 1794, din ordinul Convenției. 2. Dictatura I. = perioadă (iun. 1793-iul. 1794) din timpul Revoluției Franceze, caracterizată prin măsuri radicale în domeniul economic și social și represiune politică.

iacobin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iacobín adj. m., s. m., pl. iacobíni; adj. f. iacobínă, pl. iacobíne

iacobin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Iacobin m. 1. călugăr din ordinul sfântului Dominic; 2. membrul unei societăți politice care se stabili la Paris în 1789 în vechea mănăstire a Iacobinilor; 3. fig. demagog exaltat.

iacobin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IACOBÍN, iacobini, s. m., adj. 1. S. m. Membru al Clubului Iacobinilor, reprezentând aripa republicană intransigentă, în perioada Revoluției Franceze; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 2. S. m. Călugăr dominican. 3. Adj. Care aparține iacobinilor (1), privitor la iacobini. — Din fr. jacobin.

ĭacobin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ĭacobín, -ă s. Călugăr, călugăriță din ordinu sfîntuluĭ Dominic. S. m. Membru al uneĭ asociațiunĭ politice de revoluționarĭ asasinĭ ferocĭ care-șĭ țineaŭ ședințele în foasta [!] mînăstire a ĭacobinilor, pe strada Saint-Honoré, la Paris, la 1789. Fig. Demagog exaltat și feroce. Adj. Opiniunĭ ĭacobine.