huțuța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUȚUȚÁ, huțúț, vb. I.
Tranz. (
Reg.) A legăna (un copil mic). – Din
huța.huțuța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)huțuțá (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
huțúță