huiet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÚIET, huiete, s. n. Vuiet. [
Var.:
úiet s. n.] –
Hui +
suf. -et.huĭet (Dicționaru limbii românești, 1939)húĭet și (rar)
vúĭet n., pl.
e (d.
huĭesc).
Est. Zgomot, sunet discordant:
huĭtu prăbușiriĭ, al furtuniĭ. Vorbă, vociferare, țipete:
copiiĭ fac huĭet. Vorbă de nemulțămire [!], protestare:
îs sătul de huĭet!huiet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)húiet s. n.,
pl. húiete