huli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HULÍ, hulesc, vb. IV.
Tranz. (
Pop.) A spune vorbe de ocară sau de batjocură la adresa cuiva, a ocărî pe cineva;
p. ext. a vorbi de rău, a calomnia, a defăima. – Din
sl. huliti.huli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hulí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hulésc, imperf. 3
sg. huleá; conj. prez. 3
să huleáscăhulì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hulì v.
1. a blestema:
a huli cele sfinte; 2. a ocărî:
el laudă străinul și neamul lui hulește AL.;
3. a calomnia:
istoricii hulesc pe ambițiosul și barbarul său dușman BĂLC. [Slav. HULITI].