huidui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUIDUÍ, huiduiesc (húidui), vb. IV.
Tranz. A alunga pe cineva strigând „huideo”, a batjocori violent pe cineva cu ocări și cu fluierături; a hătcăi. –
Huideo +
suf. -ui.huĭduĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)húĭduĭ și
-ĭésc, a
-í v. tr. Strig cuĭva
huideo (Ĭov. 236).
huidui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!huiduí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. húidui/huiduiésc, imperf. 3
sg. huiduiá; conj. prez. 3
să húiduie/huiduiáscăhuiduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)huiduì v. a da cu huideo.