hui - explicat in DEX

hui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HUÍ, pers. 3 huiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a vui. – Formație onomatopeică.

hui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
HUÍ, huiésc, vb. IV. Intranz. 1. ~; a grohăi. 2. ~ (din hu²)

hui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
huí², huiésc, vb. IV (reg.) a ocărî, a certa, a cicăli; a huidui.

huĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
huĭ n., pl. urĭ (aceĭașĭ orig. ca mrom. huĭ, nărav, obiceĭ). Mold. Fam. A-țĭ veni huĭu, a-țĭ veni hachița (capriciu).

hui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
huí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. huiéște, imperf. 3 sg. huiá; conj. prez. 3 să huiáscă

huì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
huì v. a face huet: îmi huește necontenit în cap AL. [Onomatopee].