huhurez (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUHURÉZ, huhurezi, s. m. Numele a două păsări răpitoare de noapte, asemănătoare cu bufnița, fără smocuri de pene pe cap, care scot un strigăt caracteristic și trăiesc în scorburi de copaci; ciuhurez
(Strix aluco și
urelensis). ◊
Expr. A sta ca un huhurez (sau
ca huhurezul) = a sta singur, părăsit.
A se scula ca huhurezii = a se scula foarte devreme dimineața. [
Var.: (
reg.)
huréz s. m.] –
Huhura +
suf. -ez.huhurez (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)HUHURÉZ, huhurézi, s. m. ~ (din
huhura +
suf. -ez [DAR] sau din magh., prin încrucișare între
huhog (= a striga [despre bufniță], a huhura) și
bagoly (= cucuvea) [Cihac] sau din
ciuhurez [Tiktin și Scriban])
huhurez (Dicționaru limbii românești, 1939)huhuréz, V.
cĭuhurez.huhurez (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)huhuréz s. m.,
pl. huhurézihuhurez (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)huhurez m. Mold.
Zool. ciof. [V.
hurez, cu inițiala reduplicată].