hudiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÚDIȚĂ, hudițe, s. f. (
Reg.) Ulicioară. [
Acc. și:
hudíță –
Pl. și:
hudiți] –
Hudă +
suf. -iță.hudiță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)húdiță,
húdițe, s.f. (reg.)
1. uliță, ulicioară.
2. ulicioară înfundată, înfundătură, impas.
hudiță (Dicționaru limbii românești, 1939)húdiță și
húĭdiță f., pl.
e (d.
hudă saŭ d. vsl.
hodŭ, trecere, drum,
hoditi, a păși; rus.
hod, drum, trecere; vsl. cr.
hodnica, coridor. V.
hod și
hodorogesc).
Mold. Trans. Stradelă.
hudiță (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HUDIȚĂ, Ioan (1896-1982,
n. Bogdănești,
jud. Suceava), istoric și om politic român.
Prof. univ. la Iași și București. Membru marcant al Partidului Național-Țărănesc. Ministru al Agriculturii (1944-1945). Studii și cercetări privind istoria modernă a României („Histoire des relations diplomatiques entre la France et la principauté de Transylvanie au XVII-ème siècle”, „Franța și Cuza Vodă. Lovitura de stat proiectată în 1863”). Arestat pentru convingerile sale politice. Memorii.
hudiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)húdiță (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. húdiței; pl. húdițehudiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hudiță f. Mold. ulicioară:
până ce dau între hudiți CR. [Cf. slav. HODŬ, mers].