hrubă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HRÚBĂ, hrube, s. f. Încăpere sau galerie subterană care servește la depozitarea produselor (alimentare). ♦ Cavitate subterană (zidită și boltită) care servește ca loc de trecere. ♦ Un fel de casă primitivă cu acoperișul de pământ; bordei îngropat. – Din
ucr. hruba.hrubă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hrúbă (hrúbe), s. f. –
1. Încăpere subterană, subsol. –
2. Colibă, bordei îngropat. –
3. Parte exterioară a hornului.
Mag. huruba „colibă îngropată” (Cihac, II, 507; DAR). Ultimul sens pare să fie în legătură cu
rut. hruba „sobă” (Candrea; Scriban).
Der. pe baza
bg. koruba „scorbură într-un trunchi de copac”,
cf. alb. korubë „stup” (Conev 80) nu este probabilă. Nu este clară nici legătura cu
germ. Grube (Tiktin).
Cf. țig. hrobos „șanț”, poate din
rom.hrubă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)hrubă, hrube s. f. (reg.) închisoare, penitenciar.
hrubă (Dicționaru limbii românești, 1939)hrúbă f., pl.
e (rut.
hrúba [gruba], sobă, ung.
huruba, bordeĭ, d. germ.
grube. V.
groapă).
Mold. Munt. Subterană, becĭ, pivniță. Galerie ramificată din galeria principală a becĭuluĭ. – În
Trans. și
hurúbă, bordeĭ (Chendi, Fragmente, 94).
hrubă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hrúbă s. f.,
g.-d. art. hrúbei; pl. hrúbehrubă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hrubă f. Mold.
1. gaură pe sub pământ, suterană:
această hrubă e boltită; 2. cămară:
hruba e căsoaia omului sărac. [Ung. HURUBA (din nemț.
Grube)].