hreniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HRENÍȚĂ, hrenițe, s. f. 1. Plantă erbacee, aspră la pipăit, cu frunze cu lobi dințați și cu flori mici, albe
(Lepidium campestre). 2. Plantă erbacee cu flori albe, mici, ale cărei frunze se întrebuințează ca salată; creson
(Lepidium sativum). [
Acc. și
hréniță] –
Hrean +
suf. -iță.