holtei - explicat in DEX

holtei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HOLTÉI¹, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj.

holtei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HOLTEͲ, holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei¹; a burlăci. – Din holtei¹.

holtei (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
holtéi (holtéi), s. m. – Burlac. Pol. hultaj, rut. hol’tjai „desfrînat” (Tiktin; DAR); după Cihac, II, 140, din rus. cholostyĭ „burlac”. – Der. holteiesc, adj. (de burlac); holteie, s. f. (burlăcie); holtei, vb. (a trăi ca holtei).

holtei (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
holteí, holteiesc, vb. intranz. – A feciori, a petrece tinerețea: „Spală și cămașa mé / Care-am holteit cu ié” (Calendar 1980: 94). – Din holtei „burlac” (< ucr. holtjaj „desfrânat„).

holtei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
holtéi¹ s. m., pl. holtéi, art. holtéii

holtei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
holteí² (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. holteiésc, imperf. 3 sg. holteiá; conj. prez. 3 să holteiáscă

holteĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
holtéĭ m., pl. tot așa (pol. hultaj, vagabond. Cp. și cu rus. holostóĭ, holteĭ). Est. Burlac, celibatar.