holmiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÓLMIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. – Din
fr.,
holmium, germ. Holmium.holmiu (Dicționar de neologisme, 1986)HÓLMIU s.n. Element din familia pământurilor rare. [Pron.
-miu. / cf. fr.
holmium, germ.
Holmium].
holmiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÓLMIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr.
holmium)
holmiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HÓLMIU (‹
fr. {i}; {s}
lat. Holmia „Stockholm”)
s. n. Element chimic (Ho;
nr. at. 67,
m. at. 164,93), metal din familia lantanoidelor. Se găsește, în natură, în mineralul gadolinit. A fost descoperit de J.L. Soret în 1878 și, independent, de
P. T. Cleve, în 1879.
holmiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hólmiu [
miu pron. myu]
s. n., art
hólmiul; simb. Hoholmiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*hólmiŭ n.
Chim. Un corp care pare a nu fi simplu, cum se credea.