holbură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÓLBURĂ, holburi, s. f. V. volbură.holbură (Dicționaru limbii românești, 1939)hólbură, V.
volbură.holbură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hólbură, -e, s.f. – (bot.) Plantă cu flori mari și albe sub formă de clopoței, care se încolăcește pe tulpina porumbului; troscoțel; „Că i-oi hi atuncea noră / Când i-a crește-n prag holbură” (Calendar 1980: 82). – Din volbură (< lat. *volvula, din volvere).
holbură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)holbură f. Mold. V.
volbură.holbură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Holbură m. personaj legendar: locuțiunea moldovenească
Satul lui Holbură corespunde celei muntene
Târgul lui Cremene, ambele desemnând un loc unde fiecare e stăpân și unde își poate face toate mendrele.