hoge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÓGE, hogi, s. m. Preot sau,
p. ext., învățător, dascăl la mahomedani. [
Var.:
hógea s. m.] – Din
tc. hocahoge (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hóge,
hógi, s.m. (pop.)
1. om înalt; prăjină.
2. drac, naiba, diavol.
hoge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hóge (hógi), s. m. –
1. Dascăl musulman. –
2. Imam. –
Mr. hoge, megl. ogea. Tc. hoca (Șeineanu, III, 65; Lokotsch 850; Ronzevalle 87),
cf. ngr. χοτζᾶς,
bg. hodža, sb. hoğa. –
Der. hogi, vb. (
Munt., a striga, a țipa). Din aceeași familie fac parte
hogeghean, s. m. (
înv., slujbaș turc), din
tc. hocegian și
hoget, s. n. (document autentic), din
tc. hoccet (
sec. XVIII,
înv.).
hoge (Dicționaru limbii românești, 1939)hóge m. (turc.
hoğa, d. pers.
hağe, profesor. V.
hazaĭn). Preut [!] turcesc. Om învățat, profesor musulman.
hoge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hóge s. m.,
art. hógea, g.-d. art. hógii; pl. hogi, art. hógiihoge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hoge m.
1. preot turc:
o dispută înfocată se aprinse între muftiul și hogea; 2. dascăl, învățat:
Nastratin Hogea. [Turc. HODJA].