hodorogi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV.
1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la
pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva.
2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost.
3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦
Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din
hodorog1.hodorogi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hodorogí, vb. tranz. –
1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește” (Fumul).
2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar 1980: 21). – Din hodorog (onomatopee).
hodorogi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hodorogí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hodorogésc; imperf. 3
sg. hodorogeá; conj. prez. 3
să hodorogeáscăhodorogì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hodorogì v.
1. a face vuiet ca de ceva stricat sau spart:
moara tot hodorogia POP.;
2. a cădea în ruine, a se dărăpăna;
3. fig. a spune vrute și nevrute:
când vorbește, hodorogește CR.