hodorog - explicat in DEX

hodorog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HODORÓG¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea sau de ciocnirea unor obiecte tari, de mersul zdruncinat al unui vehicul etc. [Var.: hodorónc interj.] – Onomatopee.

hodorog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HODORÓG², -OÁGĂ, hodorogi, -oage, s. m., f. și n., HODOROÁGA s. f. art. 1. S. n. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

hodorog (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
hodoróg², hodoroáge, s.n. (reg.) coș înalt și fără fund pentru prinderea peștelui în bălțile (ochiurile) cu apă mică.

hodorog (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) hodoróg m. (din hodorogesc). Fam. Om hodorogit: un hodorog de moșneag, măĭ hodorogule!

hodorog (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) hodoróg, V. hodorob.

hodorog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
hodoróg¹ (persoană) (fam.) s. m., pl. hodorógi

hodorog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
hodoróg² (obiect) (pop.) s. n., pl. hodoroáge

hodorog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
hodorog ! int. exprimă sgomotul ce fac lucrurile învechite: hodorog ! încolo, hodorog ! pe dincolo... carul se strică CR. ║ n. V. hodoroagă. [Onomatopee].