hoancă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HOÁNCĂ, hoance, s. f. (Rar) Hoașcă. [
Var.:
hoántă s. f.]
hoancă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hoáncă2,
hoánce, s.f. (reg.) adâncitură în formă de vale mică între dealuri; afundătură naturală lipsită de apă.
hoancă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hoáncă (hoánce), s. f. (
Trans., Banat) Vale, trecătoare.
Sb. hunka (Candrea).
hoancă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) hoáncă (
oa dift.) f. pl.
e (cp. cu
hoanghină).
Mold. sud. Hoașcă.
hoancă (Dicționaru limbii românești, 1939)2) hoáncă (
oa dift.) f., pl.
e (cp. cu
hoagă și cu sîrb.
hunka).
Vest. Vale, hobaĭe:
În cotro [!] cu oĭ pornea, Toate hoancele răsuna [!], De codriĭ se legăna (P. P. la N. Dens. 601).
hoancă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hoáncă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. hoáncei; pl. hoáncehoancă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hoancă (hoanghină) f. băborniță răutăcioasă:
hoanghina pune mâna și pe tablaua cea de aur CR. [Origină necunoscută].